Justiția și simpatia. Pușcăria sfințește România

Scriu, că poate așa vor pricepe și cei care ieri îmi replicau că simpatia declarată de premierul Ponta pentru G. Becali n-avea cum să influențeze hotărârea Înaltei Curți.

Bineînțeles că n-avea cum și n-a influențat-o, dar nu asta spuneam.

Bineînțeles că dl Ponta poate să aibă simpatii pentru cine dorește, ca orice om.

Problema e comunicarea publică a acestei simpatii chiar înainte de a se pronunța o sentință judecătorească.

Când primul ministru al României, șeful Guvernului, o persoană cu coeficientul de încredere și capacitatea de a influența opinia publică din înălțimea funcției ale d-lui Ponta, își manifestă simpatia față de un ins judecat de o instanță, el creează pentru mulți imaginea de harpii, de femei rele, a celor trei judecătoare, care „au ceva cu Becali” de vreme ce condamnă un om simpatizat personal de premierul Ponta.

G. Becali a și prins din zbor declarația lui Ponta, răcnind pe loc: „Cum să fiu eu vinovat, cum să fiu eu hoț dacă mă simpatizează primul ministru?”

Iar la auzul sentinței, magnatul din Pipera ne-a comunicat că, aidoma tuturor celor care i-au făcut lui rău vreodată, cele trei judecătoare „vor avea probleme mari, mari de tot, or să plătească”. Dl Ponta nu va avea probleme, căci el îl simpatizează pe dl Becali.

Prin urmare, e vorba de faptul că premierul României provoacă publicului antipatie față de Justiție exprimându-și simpatia pentru un infractor condamnat.

Asta în situația de față, în care G. Becali a fost condamnat. Dacă era achitat, atunci Justiția apărea ca „gând la gând cu bucurie” cu premierul Ponta, care obținea astfel mai multă simpatie a iubitorilor de Becali – pe această variantă probabil a și mizat.

(Simpatie pe care, potrivit d-lui Becali, ar putea să și-o ridice până la 35% președintele Băsescu, dacă îl grațiază.)

Ca să fiu bine înțeles: faptul ar fi fost la fel de grav și reacția subsemnatului aceeași, dacă premierul Ponta declara că G. Becali îi e antipatic.

O sentință judecătorească, după părerea mea, nu trebuie comentată. Putem comenta, ca jurnaliști și cetățeni, motivația Înaltei Curți pentru sentința în cazul Becali, atunci când va fi redactată și făcută publică, dar verdictul în sine – nu, și acesta mi s-ar părea un semn de civilizație al societății noastre.

Cât despre showul Becali, cred că trebuie spuse câteva lucruri:

– Presa l-a pus în prim-plan ore în șir pe G. Becali, și deloc pe fostul ministru al Apărării, V. Babiuc, principalul vinovat de dăunarea statului, fără semnătura căruia escrocheria cu terenurile Armatei nu era posibilă.

– Becali s-a comportat finalmente mai civilizat și responsabil față de Justiție decât dl Adrian Năstase. Spre deosebire de opereta unghiei în gât și ascunderii prin spitale, pe care ni le-a oferit fostul premier, dl Becali s-a predat autorităților fără scandal. A considerat, luând aminte la reflecția vărului Giovani, „Închisoarea nu e pentru oameni, e pentru girafe?”, că este om, nu girafă.

– Ceea ce nu l-a împiedicat să afirme că mai bine nu se întorcea de peste hotare și n-ar mai fi avut acum nicio problemă. Întrebat fiind dacă va mai rămâne în țară după ce își ispășește pedeapsa dată de „statul care m-a trădat”, dl Becali a spus că pământul României e sfânt, cum să-l părăsească?

– Frumos, dar când a vrut să fugă în Israel, în seara dinaintea condamnării, fiind oprit de poliție pe Otopeni, pământul României nu era sfânt?

Logic, înțelegem că pușcăria sfințește România.

– De 12 ani a avut nevoie Justiția ca să dea o sentință definitivă în cazul Becali. În cazul dosarului transferurilor din fotbal au fost necesari 5 ani ca să nu dea nicio sentință și să ia totul de la capăt, pe banii statului.
Logic, înțelegem că în România, un proces durează câți bani și avocați ai.

– De ce, pe lângă premierul Ponta, există destui simpatizanți ai d-lui Becali? Pentru că, dacă în România comunistă sărăcia era declarată o cvasivirtute, iar bogăția o vinovăție apriorică, după `89 s-a înțeles că libertate, democrație și capitalism înseamnă să te înavuțești prin orice mijloace și mai ales furând de voie statul. Cel ce păgubește statul e „băiat deștept” și, dacă mai dă și „la oameni” din ce-a furat, e un om minunat.

Ciordeală să fie, dar să luăm și noi, iată codul eticii și echității capitaliste românești care a născut „simpaticul” personaj Becali.

– Unde mai pui că dl Becali e omul lui Dumnezeu și atletul lui Hristos, și în Maybach, și pe jos. Ceea ce mă face să exprim singurul simțământ pe care mi-l generează persoana d-sale: slavă Domnului că sunt liber-cugetător. Dacă aș fi credincios, ar trebui să împărtășesc credința în Dumnezeu cu dl Gigi Becali și, în situația asta, cred că aș negocia cu Necuratul să mă primească la el în partid.